CARDIOLOGIE

Home » Specialitati » CARDIOLOGIE

LOCATIE

Str. Ulierului nr. 20, Ploiesti, Prahova

MEDICI

Dr. Magdalena Mihalcea – Medic Specialist

Dr. Abedini Alireza -Medic Primar

Investigatiile cardiologice prestate in clinica ANDODENT se efectueaza cu sistemul ecografic Voluson lider mondial a GE Healthcare.

Ecograful Voluson ofera exact ceea ce se doreste de la un sistem cu ultrasunete: diagnostic precis, flexibilitate, imagine superba. Mareste de 4 ori puterea de procesare pentru aplicatii avansate si creste eficienta fluxului de lucru.

Se remarca prin : HDlive – o tehnologie care duce realismul anatomic la urmatorul nivel prin introducerea HDlive Flow , prezinta structurile vasculare cu un realism anatomic net superior in comparatie cu tehnologiile deja existente

Astfel medicul cardiolog are la dispozitie un instrument de ultima generatie la nivel mondial ceea ce-i permite acestuia sa stabileasca un diagnostic de mare acuitate.

Aparatul a fost achizitionat printr-un program finantat partial din fonduri UE, valoarea acestui proiect s-a ridicat la suma de 62.000 Euro.

Investigatiile cardiologice pot fi invazive sau non-invazive. Cele non-invazive se fac fara introducerea in corp, de substante sau de instrumente medicale: ace, sonde cu camera video, etc. Investigatiile invazive pot fi de la o simpla intepatura pentru un test de sange, inserarea unei sonde sau a unui dispozitiv in corp si pana la interventiile chirurgicale complexe – precum operatia pe cord deschis.

 

ELECTROCARDIOGRAMA

ECG sau EKG de repaus este o investigatie non-invaziva utilizata pentru a inregistra ritmul cardiac si foarte utila pentru diagnosticul celor mai multe afectiuni cardiace.

Bataile inimii sunt consecinta unor impulsuri electrice generate de anumite celule din inima. Aceste impulsuri electrice sunt inregistrate de electrocardiograf (ECG) si transpuse pe un monitor.

 

Beneficiile ECG

Electrocardiograma ofera informatii de tip morfologic: hipertrofia ventriculelor, dilatarea atriilor precum si existenta unor zone de ischemie si/sau necroza (infarct miocardic). Acestea ii ofera medicului informatii despre un infarct miocardic trecut sau in derulare. Structura ECG poate indica ce parte a inimii este afectata si gradul in care aceasta este afectata, despre ritmul si frecventa cardiaca. Este indispensabila pentru diagnosticul tuturor aritmiilor si al tulburarilor de conducere, avand modificari caracteristice in anumite afectiuni cardiace ( ex: in cardiomiopatia hipertrofica; in transpozitia de vase mari etc). ECG ii permite medicului sa identifice un ritm neobisnuit de alert al inimii (tahicardie), un ritm prea lent al inimii (bradicardie) sau un ritm neregulat (aritmie).

Electrocardiograma trebuie efectuata intotdeauna cand este suspectata o afectiune cardiovasculara.

 

Cum se face investigatia?

Electrocardiograma de repaus se face prin montarea unor electrozi pe corpul pacientului.

Investigatia dureaza cca 5 minute, nu necesita o pregatire speciala a pacientului si nu prezinta nici un risc.

 

Pregatirea pentru investigatie

ECG nu necesita o pregatire speciala a pacientului si nu prezinta nici un risc.

 

ECOCARDIOGRAFIE DOPPLER

Este o investigatie non-invaziva, bazata pe folosirea ultrasunetelor, cu ajutorul careia medicul vede pe monitor inima, structura, precum si contractiile acesteia. Astfel se pot identifica eventualele anomalii ale muschiului valvelor inimii.

Ecocardiografia se face prin plasarea unui dispozitiv cu ultrasunete pe pieptul pacientului.

Pacientul nu are nevoie de o pregatire speciala prealabila. Folosirea Doppler-ului in cadrul ecocardiografiilor permite masurarea vitezei sangelui in orice punct al inimii si depistarea insuficientelor sau stenozelor valvulare (in aceste cazuri vitezele de circulatie a sangelui sunt mult crescute).

Examinarea Doppler permite vizualizarea curgerii sangelui in cavitatile cardiace si efectuarea unor masuratori hemodinamice utile pentru cuantificarea severitatii unor boli: valvulopatii, cardiomiopatii, hipertensiune.

 

ECOGRAFIA CARDIACA

Ecografia cardiaca este o metoda de diagnostic bazata pe folosirea ultrasunetelor; este simpla, non-invaziva si fara riscuri.

Exista mai multe moduri de examinare ecografica: ecografia in mod M, ecografia bidimensionala, examinarea Doppler – pulsat, spectral si color.

Toate aceste moduri dau informatii complementare si sunt folosite pentru o evaluare cardiaca completa, succesiv sau simultan.

Ecografia in mod M reda miscarea structurii cardiace urmarite in functie de timp. Se caracterizeaza prin rezolutie temporala foarte buna. Este utila pentru efectuarea exacta a unor masuratori: distante, grosimea peretilor, fractie de scurtare etc.

Ecografia 2D – bidimensionala permite vizualizarea tuturor structurilor cardiace: atrii, ventriculi, valve, pericard. Ne ofera date morfologice si de functie cardiaca: dilatarea cavitatilor, hipertrofia peretilor, aspectul si miscarea valvelor, contractilitatea miocardului, prezenta de lichid in pericard etc.

 

Atentie! In cadrul cabinetului putem efectua investigatii cardiologice la copii cu varsta intre 8 si 18 ani.

"Medicina este stiinta si constiinta incalzite de iubire fata de oameni"

Iuliu Hateganu

Sediu central

Str. Ulierului nr. 20, Ploiești

L–V 09:00 – 19:00 | S 10:00 – 13:30

PUNCT LUCRU 1

Str. Malu Rosu, nr. 97A, Bl 120 B, Ploiesti

Stomatologie

PUNCT LUCRU 2

Str. Malu Rosu 81 A, bloc 86 D, Ploiesti

Medicina de familie, Stomatologie

PUNCT LUCRU 3

Șos. Vestului nr. 20, Ploiesti

Stomatologie